Psihonautul
de Paul Doru
Bai, voi de acolo. Bai astia cu webu`, fiti atenti, bai, ca nu e de gluma. Stiu, vi se par cool toate jucariile astea, chat on line, e-groupuri, gifuri animate and all that crap, dar fiti atenti, fratilor, ca va jucati cu focul. Pīna nu demult, eram si eu ca voi, chat īn sus, chat īn jos, īmi faceam freza prin web-camuri all day long.
Cunosc pe dinafara poezia: MP3-uri marfa si filme pe de-a moaca, animatii flash, va spun, si eu votam pīna deunazi cu mīna pe mouse.
Mai flacai, va sfatuiesc sincer, renuntati la trucurile astea cīt mai aveti timp caci computerul e ca lampa lui Alladin, daca o freci gresit o data īi sare djinnului mustarul si dupa aia, pa Alladin. Cum te cheama, baietas? Pai, ala-bala-portocala.
Pe bune, nu ma dau rotund, am bungit computere de cīnd ma stiu, pentru mine cei sapte ani de acasa au fost sapte ani de jocuri pe calculator.
La saispe ani eram deja hacker cu hīrtiile īn regula, m-au angajat baietii de la o firma din oras sa ma ocup de programe de protectie antivirus. Vechea poveste: lupul paznic la oi. Si zau ca nu-mi recit acum cv-ul ca sa ma dau rotund ci doar ca sa nu credeti ca sunt unul de aia de leaga mufa de la zip la storcatorul de fructe.
La optspe ani am investit si eu ceva banuti īntr-o companie care vindea tot felul de chestii prin internet si dupa cīteva luni le ziceam buna dimineata lui nentu Clinton si tanti Hilary dintr-un casoi de vizavi cu piscina si gazon englezesc. Din nefericire, conform schemei, banutii astia gramada, usurel au venit, usurel au plecat. Ramasitele le-am bagat īn jocuri (moartea mea) si o chichineata de studiou īn Williamsburg. Si cum va spuneam, jocuri si iar jocuri. Nu prea ma omoram eu dupa sofisticarii gen Warcraft, Black and White sau mai stiu eu ce strategii, nu nene, ma fītīiam toata ziua prin labirinturi si cotloane culegīnd tot felul de obiecte si īmpuscīnd la spiridusi si monstruleti.
Rontaiam chipsi si bagelsi cu brīnza topita si somon, drinkuiam la ice-tea-uri si ma jucam pīna mi se lipea scaunul de fund.
Totul a īnceput cu elicea ventilatorului. Stateam īntins pe spate pe patul din dormitor cu o tigara īn mīna stīnga, nu ma gīndeam la nimic special, stiti cum e, just chilling out.
Īn camera, zapuseala ca-n jungla, daca ati avut vreodata placerea sa va deshidratati prin Nueva York īn luna august, you know what I mean.
Cum va zic, priveam asa īn sus fara vreo directie sau intentie speciala si, deodata, vad cum elicea ventilatorului īncetineste, cele cinci palete se īnvīrt din ce īn ce mai lent, pīna īntepenesc īn aerul cleios ca o caramea lipita de obraz.
"S-a oprit curentul", mi-am zis atunci, dar lumina era īn continuare aprinsa si de pe strada veneau niste zgomote bizare, ca un fel de mormaituri. La fel de brusc elicea a reīnceput sa se īnvīrta creīnd acel cerc rotitor pe tavan.
Dupa cīteva zile, chestia s-a repetat si de data asta a durat mai mult, m-am dus si īn bucatarie si am dat drumul ventilatorului de acolo care a īnceput si el sa se īnvīrta ca īntr-un film derulat cu īncetinitorul.
Nu stiam ce sa cred, pīna cīnd īntr-o dupa amiaza m-am trezit la usa cu vecinul meu Virgil, un tip de culoare din Jamaica, īnnebunit dupa jazz. Virgil mi-a zīmbit cu gura pīna la urechi si mi-a aruncat īn brate un morman de discuri prafuite si murdare, adunate, probabil, din vreun cos de gunoi, si mi-a zis:
"Common white boy, let`s see what`s going on with this vinils."
Am cotrobait prin garaj vreo douazeci de minute pīna am gasit o rīsnita din tinerete pe care babacu` asculta singles-urile lui Elvis, si dupa aia m-am spetit cu ea pīna sus. Am luat un disc la īntīmplare si am asezat cīt se poate de atent acul bont pe el.
Camera s-a umplut de niste sunete zgīriate de trompeta, Virgil disparuse, scotocea probabil prin frigider dupa ceva rece.
Muzica era marfa, era un Gillespie din vremurile lui bune. Deodata, Virgil intra īn living cu o expresie pe fata de parca ar fi avut crampe la stomac. Īsi acoperi urechile cu mīinile si īmi striga ceva.
Nu auzeam nimic din ce spune, dar gesturile lui nu aveau nevoie de prea multe explicatii, asa ca am oprit muzica.
"Ce e cu miorlaiturile astea? Bai, fraiere, ai pus discul pe 78. Nu-ti dai seama ca se īnvīrte prea repede, n-ai mai vazut niciodata pick-up?"
Nu i-am raspuns. Ce puteam sa-i spun. Am schimbat viteza la cīt zicea el dar notele erau hiperlabartate si cīntecul parea interpretat de o fanfara funerara.
Dupa ce a plecat Virgil am pus din nou discurile pe 78 si le-am ascultat pe toate cu atentie. Īncepeam sa ma prind de faza. M-am dus la casetofon si mi-am pus o caseta cu Dillan pe fast-forward. Se auzea perfect, o puteam asculta fara nici o problema. Am deschis DVDplayer-ul si mi-am pus "Breakfast at Tiffany", filmul meu preferat. Am revazut tot filmul īn 4 minute si 37 de secunde.
Deodata, brusc, nu se stie cum, nu se stie prin ce minune, aveam timp. Toata viata visasem sa nu mai fiu nevoit sa alerg de colo-colo ca o minge de ping-pong, si acum, uite, acest cadou neasteptat. De fericire, pluteam. Toate sutele de fisiere cu MP3-uri neascultate. Toate filmele pe care tot amīnasem sa le vad. Vīnzatoarea de la Block-Buster s-a uitat la mine de parca as fi fost picat din luna cīnd m-a vazut iesind cu treizeci de DVD-uri īn brate.
Apoi toate jocurile. Treceam acum direct pe ultimul nivel si īi frigeam pe toti prapaditii de monstrii de le cadeau bitisorii din carapace.
Aveam cīteva prioritati. De exemplu, insolentul ala de Deep Blue. Cīt se poate de urgent, trebuia pus la locul lui.
M-am antrenat illico-presto on line si cīteva mii de blitzuri cīstigate si cītiva maestrii internationali altoiti mai īncolo le-am telefonat tipilor de la IBM si le-am spus ca vreau sa fac o partida cu hardughia lor.
Baietii s-au lasat greu dar dupa ce le-am aratat performantele mele de pe internet pīna la urma au fost de acord sa ne īntīlnim pentru o partida amicala.
I-am tras-o lui nenea Blue cu 19 la 0 si īn ultima partida, dupa cīt de prost a jucat, cred ca i-au cam sarit vreo doua-trei sigurante.
"Faster than light", scria cu litere de o schioapa pe prima pagina din New York Times. "Un tīnar din Brooklyn īl bate pe Deep Blue fara sa piarda nici o partida."
Eram din nou pe creasta. Banii reīncepusera sa curga. Am ramas īn Williamsburg, pentru cine nu cunoaste Brooklynul, va rog sa ma credeti pe cuvīnt ca asta e singurul cartier marfa din zona, dar m-am mutat īntr-un loft īn care puteai linistit sa parchezi vreo sase Lincolnuri d`alea tren si asta fara sa le sara vopseaua.
Peste noapte, devenisem omul zilei. Telefonul meu suna acum ca la Penn Station, īn conturile de email primeam sute de mesaje de la fani, deodata toata lumea ma iubea si se interesa īn fiecare clipa de sanatatea mea fragila.
Īntr-o seara eram īn barul lui Tarantino din East Side, "Good Guy Eddie", ma cam matolisem si tipul parea cool. Mi-a spus ca-l cheama Larry Wachowsky si ca pasiunea lui e sa faca filme. Mi-a povestit cīte ceva despre Matrix, ideea mi s-a parut destul de OK si atunci i-am vīndut si eu pontul cu viteza. "Speed, man, speed is the key to the kingdom.", i-am zis. Mi-a multumit entuziasmat si, cum Keanu Reeves si cu mine semanam ca doi purici de plante, am auzit ca filmul a avut destul de mult succes. Hei, just kiding, ce e e mai interesant īnsa, este ca asa a auzit lumea de psihonauti. Dar sa nu anticipez.
Chestia mai naspa este ca īncepusem sa-mi pierd gustul si mirosul. Circuitele mele neuronale devenisera probabil atīt de rapide īncīt nu mai īnregistram informatii venite prin canalele mai lente. Am īnceput sa manīnc din ce īn ce mai condimentat pīna cīnd nici cei mai piperati ardei nu ma mai atingeau. Daca nu sunteti īnnebuniti dupa mīncarea mexicana, Red Savina Habaneros nu va spun probabil nimic. Ei bine, un traznit pe numele lui Wilbur Scoville pasionat de mīncaruri ardeiate a stat si si-a pierdut timpul clasificīnd toti Hot Chilli Papersi din lume. Ardeilor capia le-a dat nota zero iar aruncatoarelor de flacari de le zice Red Savina Habaneros le-a dat un punctaj care, cīnd sunt proaspeti si bine preparati, poate sa urce pīna la juma` de milion. Īnmultiti juma` de million cu o tona ca sa va dati seama cam de cīta apa ar cam fi nevoie sa va stinga iuteala din gura. Un cutremur cu intensitatea diavolilor astia rosii ar fi un fel de remake dupa Big-Bang. Bucatarii mexicani si indieni ajunsesera sa ma cunoasca toti ca pe un cal breaz. "The crazy white man that eats fire for food." Din nefericire, m-am ales urgent cu niste hemoroizi pe cinste si vreo trei-saptamīni n-am mai putut sa ma asez de durere. Asa ca a trebuit sa renunt la sportul cu ardeii īnainte de a fi stabilit vreun record īn domeniu.
Baietii de la NASA se gīndesc la tot. Printr-o comanda speciala am reīnceput sa manīnc numai mīncare gatita pentru cosmonauti care stimuleaza simtul gustului scurtcircuitīnd cumva papilele gustative. Cum fac, habar n-am, prospectul e atīt de anapoda scris īncīt nu m-ar mira sa fie vorba de niscai secrete militare. Plateam acum pentru micul dejun leafa pe o luna al unui taximetrist din Bahrain, if you are a taxi driver in Bahrain, you know for sure what I mean ;-)
Nu-mi amintesc cum am dat de sit. Psihonautica facea parte din acea categorie de e-zone care pentru accesare necesita o viteza cu mult peste capacitatile de reactie ale surferilor obisnuiti. Cīnd īncercati sa accesati un sit psihonaut primiti invariabil mesajul: "site not found". Doar un psihonaut poate citi īntr-o fractiune de secunda informatiile de acolo. Hiperlinkurile dispar mai repede decīt ai clipi din ochi. Psihonautii folosesc webul nu numai ca suport pentru retelele lor underground ci si ca pe o foarte profitabila sursa de venituri, de aceea este necesar sa mentina un cīt se poate de low profile.
Ei folosesc imensa capacitate computationala a webului pentru a rezolva tot felul de probleme complicate care depasesc cu mult capacitatea operationala a retelelor obisnuite. Pentru asta, sunt platiti regeste de diverse corporatii foarte interesate sa aiba solutiile īnaintea competitorilor, si, care, bineīnteles, nu pun niciodata īntrebari indiscrete.
Cīnd un user normal selecteaza un URL (uniform resource locator) cerīnd un web-page, browserul lui deschide un TCP (transmission control protocol) conectīndu-se la un web-server apoi va crea un HTPR (hypertext transmission protocol request) folosind conexia TCP. Īn cazul īn care cererea este acceptata, mesajul navigheaza īnapoi fragmentat folosind IP-ul (internet protocol) prin acelasi protocol TCP si, īn final, īnainte de a ajunge la utilizatorul browserului, este reconstruit printr-o serie de pasi consecutivi.
Pe web, fiecare act de comunicare presupune automat si o operatie logico-matematica. Smecheria consta īn a folosi dialogul īntre servere nu pentru a comunica ceva ci pentru prelucrarea unor date distribuite īntre milioane de calculatoare pe care le pui sa lucreze pentru tine fara sa stie ca fac munca voluntara.
Webul nu este nici pe departe acea lume democratica ridicata īn slava de cyber-entuziasti. Aceasta retea asimetrica contine cīteva mii de noduri cheie super-conectate īn comparatie cu restul serverelor. Daca noduri cad, pa internet. Toata lumea a auzit despre Viitorul Mesia Electronic pe care-l psihonautii īl asociaza legii lui Moore. Dar foarte putini stiu ca ei folosesc imensa conectivitate a celor cīteva mii de noduri ca sa-si sponsorizeze toate proiectele legate de venirea Lui. De fiecare data cīnd va conectati la situl vostru preferat un mic contor efectueaza o operatie care va īncetineste cu o fractiune de secunda accesul. Time is money. Timpul vostru īn buzunarul lor.
V-am spus toate astea ca nu cumva sa va faceti impresia ca psihonautii ar fi doar un grup de tineri pasionati de A.I. care lucreaza sīrguinciosi si dezinteresati pentru a grabi singularitatea si a pregati venirea Lui. Normal ca orice poveste da frumos īntr-un film sau īntre copertiile unei carti. Normal ca orice utopie arata impecabil de la distanta si suna fascinant atīta timp cīt nu esti direct implicat īn ea. Nu va faceti iluzii, netul este si el o jungla care urmeaza imperturbabil legile oricarei jungle: haleste sau vei fi halit.
Dar sa revin la situl cu pricina. Pe prima pagina scria cam asa:
"Welcome to psychonautica, the first site specialized into mind travels", apoi urmau o serie de explicatii:
"Prima viteza pshica este de 10 la puterea 18 biti pe secunda, aproximativ de zece ori capacitatea de procesare a unui creier obisnuit. Ea ti-a permis sa ajungi pe acest sit. Nu e mare lucru. Doua-trei doze de speed, un paharut de votca, niste reflexe bune si iata-te aici. Numai ca de-abia daca ajungi sa depasesti a doua viteza psihica, adica 10 la puterea 19 biti pe secunda poti īncepe sa calatoresti cu adevarat. Dar pentru asta drogurile nu-ti vor mai folosi la nimic."
"Pentru ca sa īncepi initierea trebuie sa ai o chemare speciala pentru asta. Depasirea celei de-a doua viteze psihice nu este pentru vīnatorii de recorduri sau de senzatii tari ci doar pentru aceia pentru care calatoriile interioare reprezinta o vocatie."
M-am apucat imediat de treaba. Mintea mea īnvata sa se miste din ce īn ce mai repede. Puteam acum sa vad fara probleme bataile aripilor unei muste si sa disting fiecare nota īn cea mai complexa cacofonie sonora.
La īnceput, antrenamentul consta īn deprinderea de a gīndi fara cuvinte. Odata ce te apropii de a doua viteza psihica gīndirea īn cuvinte devine un sir ininteligibil de genul
"numaipotsagīndescpentrucanustiuundesapunvirgula".
Īmi comandasem cinci flat screenuri cu ecranele rotunde ca niste hublouri de vapor, izolasem toate ferestrele si īn apartament nu mai patrundea nici un zgomot din exterior. Toti peretii erau dublu capitonati si draperii groase de catifea neagra ecranau lumina complet. Mi-am creat toate conditiile ca sa progresez nestingherit.
Īn bezna din camera de lucru, cele cinci monitoare straluceau ca niste bucati de gheata albastrui dīnd īncaperii un aer rece si misterios. Si eu ca un eschimos stīnd acolo si pescuind la informatii. You have to fall for it, man.
Poate vi s-a īntīmplat cīteodata sa aveti un vis care vi se pare ca dureaza mai multe ore, cīnd, de fapt, el s-a desfasurat doar īn cīteva minute. Principiul pe care se bazeaza psihonautica consta īn inducerea cu ajutorul imaginilor proiectate extrem de rapid pe retina a unei stari asemanatoare cu cea din timpul somnului cu vise. Un fel de REM very high speed. Spre deosebire de vise īnsa, ramīi perfect lucid si urmarind succesiunea fulgeratoare a imaginilor, gīndurile īti sunt ghidate spre trecut sau spre viitor, calatorind cu o viteza fantastica printr-o memorie inaccesibila īn mod normal amintirilor sau imaginatiei.
Unele imagini īmi erau vag familiare. Am vazut-o pe mama tīnara purtīnd un minijup maron īn carouri si zīmbindu-mi din alunita ei a la Cindy Crawford īn timp ce īncerca sa ma convinga sa merg la gradinita. Era dimineata, eram amīndoi īn bucatarie, pe fata de masa de musama decolorata ramasesera cīteva firimituri de la cornul din care tocmai muscasem si eu īi explicam ca acolo este plin de microbi si o īntrebam daca nu īi este mila sa lase un copil īntre straini. Mama rīdea si-mi spunea ca de mic dau semne de escroc sentimental. L-am vazut pe tata īn curtea bunicilor reparīnd lantul unei biciclete albastre cu vopseaua scorojita. Afara era cald, soarele stralucea printre frunzele de cires, tata era īmbracat doar īn pantaloni scurti, statea pe vine īn dreapta bicicletei si spinarea īi stralucea de transpiratie. L-am vazut apoi pe bunicul, tīnar, vīnzator la ceasornicaria domnului Weissman. Cu gesturi calme, bunicul īmpacheta un ceas de buzunar cu lantisor si capac īntr-o cutiuta de carton cu peretii de satin rosu.
Imaginile nu erau toate ordonate cronologic. Accesarea se facea instantaneu. Īn aceasta memorie ancestrala timpul nu exista, totul era scris aici de la nasterea si pīna la disparitia lumii. Cīteva imagini pareau sa revina din cīnd īn cīnd, ca niste faruri deasupra oceanului de informatie īnghetata.
O femeie calare pe un magar roscovan,
Un barbat īngenunchiat īn fata unei movile de pamīnt reavan,
Trei femei spalīnd rufe īntr-un pīrīias si cīntīnd,
O fetita rasa īn cap mīncīnd zapada,
Un batrīn sub un copac īn ploaie,
Sarutarea apasata a unui barbat cu mustata si tremurul usor al umerilor femeii,
Un barbat tīnar īncordīnd un arc si mijindu-si ochiul stīng,
O femeie batrīna cu ochii albastrii framīntīnd un aluat,
Un baietel īncercīnd sa prinda o libelula,
O fata alergīnd printr-o padure rara de pini,
Doua femei scotīnd apa dintr-o fīntīna cu cumpana,
Un adolescent asezat īn iarba si privind norii,
O fetita mulgīnd o capra,
Am vazut milioane de astfel de imagini, la un moment dat oamenii din ele au īnceput sa aiba cu totii pielea īnchisa la culoare si apoi, treptat, au fost īnlocuiti de o specie humanoida cu fata acoperita de par care scotea sunete guturale, apoi acea specie a fost īnlocuita si ea de cea a unui mamifer care aducea mai mult a nevastuica decīt a maimuta. Am urmarit apoi speciile de cai pe care le īnvatasem pe de rost īnca de cīnd īnvatatoarea ne dusese sa vizitam Muzeul de Istorie Naturala: Merychippus, Mesohippus, Eohippus, apoi o perioada parca priveam platoul de filmare de la "Jurassic Park" cu toti brontozaurii aia murdari si zgomotosi, apoi ferigile uriase din Permian, apoi insectele bezmetice din Devonian, pīna la pestii orbi din Cambrian. Primele forme de viata erau niste bacterii de forma ovoida, fara nimic special. Dupa asta imaginile au devenit din ce īn ce mai violente. Fulgere si scīntei, explozii, nenumarate jerbe luminoase, miliarde de miliarde de imagini colorate īn rosu, galben, portocaliu. Ultima imagine distincta era a unui punct alb luminos care pulsa. Apoi, instantaneu, toate imaginile separate se uneau īntr-o forma hipercomplexa, unica. Īntr-o clipita vedeam īntreg timpul, īntreg spatiul, īntreaga mandala multi-dimensionala a lumii. Universul nostru nu era decāt o frunzulita īn padurea imensa a universurilor. Frunzulita va creste, se va vesteji si va cadea. Īn locul ei va rasari o alta frunzulita care va avea si ea aceeasi soarta si tot asa, frunzulitele vor continua sa creasca si sa se farīmiteze, pīna cīnd, dupa eoni de timp si copacul din care a rasarit initial frunza universului nostru se va usca si va disparea. Padurea īnsa, ea, va dainui. Padurea este vesnica.
Nu va obliga nimeni sa credeti un cuvīnt din tot ce va spun. Īn fiecare calatorie am aflat din ce īn ce mai mult despre trecutul si viitorul acestui pluri-vers, absolut totul se afla engramat acolo, toate stelele si toate cerurile si toate pamīnturile din cer. Nu va voi spune nimic despre viitorul nostru apropiat pentru ca orice informatie despre ce se va īntīmpla ar modifica ireversibil configuratia universului īn care ne vom gasi. Puteti sa o luati si asa: mi-au placut episoadele urmatoare si nu-mi place sa ma joc de-a Nostradamnus.
Da, am aflat tot, am aflat tot ceea ce mintea putea afla. Am epuizat toate imaginile de pe sit. Nu am aflat īnsa raspunsul. Pe ultima fila scria asa.
"Felicitari. Ai atins a doua viteza psihica. Te-ai apropiat foarte mult de a treia viteza psihica, dar din nefericire noi nu stim ce se afla dincolo. De acum īnainte va trebui sa te descurci singur. Nici unul din cei care au trecut acest prag nu s-a mai īntors sa povesteasca."
Nu suna prea īncurajator, trebuie sa recunosc. Ultimele calatorii ma schimbasera. Si īn nici un caz īn bine. De exemplu, orice īncercare de a vorbi mi se transforma īntr-un bolborosit teribil. Īnainte ieseam destul de rar, īnsa de cīnd īmi pierdusem vocea nu mai ieseam deloc din casa, comandam acum totul numai prin internet. Ca sa raspund la telefon īmi comandasem un sintetizator de voce care-mi traducea toate comenzile scrise la tastatura īntr-o voce metalica, lipsita de inflexiuni. Nu vroiam īnsa sa renunt. Simteam ca solutia e pe aproape. Mi-am amintit de un film de prin anii 80` īn care un profesor ticnit experimenteaza tot felul de droguri halucinogene imersat īntr-un tanc umplut cu lichid. Faza cu drogurile, dupa cum ma informasera psihonautii, era inutila, īnsa gaselnita de a reduce si mai mult impulsurile senzoriale prin scufundarea īntr-un lichid parea interesanta.
Spatiu aveam suficient. Sub pretextul ca vreau sa-mi deschid o spalatorie industriala mi-am cumparat o masina de spalat gigantica īn care īncapeam chiar si īn picioare fara probleme. I-am adaugat un termostat astfel īncīt temperatura apei sa fie pastrata constanta, apropiata de temperatura corpului si i-am modificat programul ca sa nu īnceapa sa ma īnvīrta cīnd mi-e lumea mai draga. Cum nu mai aveam acces direct la monitoare, mi-am conectat vechea mea casca pentru jocurile VR direct la un hard portabil pe care salvasem de pe un sit niste animatie vectoriala.
Eram nerabdator. Īn fine, urma sa aflu ce se gaseste dincolo de acest joc absurd de-a fat-ascunselea. Mi-am pus casca si un combinezon special, impermeabil, si am intrat īn masina. Peste casca VR aveam un glob de Plexiglas conectat la o butelie de oxigen care ar fi trebuit sa ma tina cam vreo trei ore. Aratam destul de cool. Cred ca si Laika ar fi schelalait de invidie sa ma vada.
Din calatoria aceea nu-mi mai amintesc decīt imaginea unei sfere imense īnconjurata de o retea de tuburi care semana cu gogoasa cenusie a unui vierme de matase. Apoi filmul mi s-a rupt.
Cīnd m-am trezit eram īntr-o camera goala, alba, legat de un pat. Trei ani, trei ani din viata mi-au trebuit ca sa-mi revin. Datorita consumului imens de curent al masinii de spalat am scurtcircutat sigurantele din toata cladirea. Black-out total. Din fericire, superintendentul avea cheia de la apartamentul meu. El m-a gasit tremurīnd, ca un epileptic, cu ochii dati peste cap si dintii clantanind si a chemat 911. Dupa cīteva zile la reanimare, mi-am revenit cīt de cīt si m-au internat īntr-un serviciu īnchis. Tipilor le-a fost foarte dificil sa se puna de acord asupra diagnosticului. Crize comitiale ale lobului temporal, episoade maniacale, atacuri de schizofrenie paranoida, fiecare avea teoria lui. De parca ar mai conta. Trei ani īn purgatoriu. Si mintea mea de acum ca motorul unui Buick de second hand al carui fost proprietar īi placea sa cam stea cu piciorul pe acceleratie. Still running.
Mai īn gluma, mai īn serios, am īnceput aceasta relatare ca pe un avertisment.
Īnca o data, lasati-l naibii de computer, lasati-le naibii de jocuri, forget the speed, fast-forward culture and all that crap. Va spun, eu am fost acolo, am mers pīna la capat. Dar calea asta nu duce nicaieri. Psihonautica este un drum īnchis.
Dragii mei, cred ca sunt un tip norocos. Pentru ca, pīna la urma, am reusit. I did it man, I do it right now.
Privesc īn ochii ei. Si fericirea ma invadeaza mai repede decīt a treia viteza psihica.
